
București, 3 noiembrie, 2020 – Johnson & Johnson România și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București (UMFCD) anunță semnarea unui parteneriat de referință în domeniul e-Health prin noul Centrul de Inovație și e-Health (CIeH) al UMFCD. Acesta reprezintă primul parteneriat academic dintre UMFCD și o companie farmaceutică globală inovatoare prezentă în România.
CIeH reprezintă un mecanism atât de sprijinire, dezvoltare și încurajare a inovării și transferului tehnologic, precum și de diseminare a rezultatelor acestora în vederea producerii, transmiterii și valorificării cunoașterii. CIeH urmărește dezvoltarea aptitudinilor și competențelor studenților în activitățile de inovare și sănătate digitală în vederea creșterii competitivității și adaptării la digitalizarea sistemelor de educație și sănătate, în context european și internațional.
Parteneriatul, cu durata de un an, are ca obiective principale susținerea si promovarea obiectivelor și acțiunilor CieH, precum si dezvoltarea de noi proiecte în parteneriat cu Johnson & Johnson Româniain domeniul inovatiei si e-Health. Obiectivul comun al Johnson & Johnson România și CIeH este accelerarea progresului digital în sănătate, inovația și adăugarea de valoare pregătirii academice a viitorilor medici, oamenilor de știință și profesioniștilor în sănătate.
”Domeniul e-Health are potențial pentru a schimba viața pacienților români. Se pot realiza atât de multe în spiritul colaborării mediului privat cu cel academic, și noi suntem extrem de mândri și onorați de oportunitatea de a contribui la dezvoltarea sistemului de sănătate și la modelarea transformării digitale în România. Împreună cu UMFCD și Centrul de Inovație și e-Health dorim să contribuim la o Românie mai sănătoasă, susținută de știință și tehnologie digitală”, a declarat Sévan Kaloustian, Managing Director,Janssen companiile farmaceutice ale Johnson & Johnson.
La rândul său, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, Prof.Dr.Viorel Jinga a subliniat importanța acestui parteneriat apreciind că ”în secolul XXI digitalizarea educației în domeniul sănătății este esențială pentru studenții noștri, aceasta conturând o bază solidă în ceea ce privește alinierea la standardele performante de care beneficiază în prezent colegii lor din statele puternic dezvoltate atât din Uniunea Europeană, cât și din întreaga lume. Am ferma convingere că parteneriatul cu compania Johnson & Johnson România va reprezenta un puternic izvor de inspirație pentru studenții UMFCD având astfel oportunitatea să învețe de la o companie inovatoare recunoscută la nivel global ceea ce le va deschide noi orizonturi spre cercetare și inovare printr-un progres digital performant în conformitate cu cele mai înalte trenduri din domeniul e-health”.
Parteneriatul dintre cele două entități de prestigiu internațional devine în complexitatea sa un generator esențial de proiecte sustenabile pe termen mediu și lung, combinându-se astfel activitatea universitară cu programe practice aplicate, experiențe reale de lucru și perspective concrete oferite de ambele părți prin strategii durabile de dezvoltare educațională și științifică.
###
Despre Johnson & Johnson

În cadrul Johnson & Johnson, credem că o sănătate bună stă la baza vieților vibrante, a comunităților prospere și a progresului. De aceea, de mai bine de 130 de ani, am depus toate eforturile pentru a menţine sănătatea oamenilor, la orice vârstă și în orice etapă a vieţii. Azi, în calitate de cea mai mare și mai extinsă companie din lume dedicată îngrijirii sănătății, ne întărim angajamentul de a ne folosi această dimensiune în slujba binelui. Facem eforturi să îmbunătățim accesul și accesibilitatea, să creăm comunități mai sănătoase și să oferim posibilitatea tuturor oamenilor, oriunde s-ar afla, să aibă o bună sănătate mintală, un corp sănătos și să beneficieze de un mediu înconjurător sănătos. Cu pasiune, știință și prin inovaţie ne propunem să schimbăm profund traiectoria sănătății pentru umanitate. Aflați mai multe pe www.jnj.com. Urmăriţi-ne pe @JNJNews.
Despre Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson
În cadrul Janssen, lucrăm pentru a crea un viitor în care afecţiunile sunt de domeniul trecutului. Noi suntem Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson şi ne concentrăm activitatea pentru a transforma această perspectivă în realitate pentru pacienţii din întreaga lume. Luptăm împotriva bolilor prin ştiinţă, îmbunătăţim accesul prin mecanisme inovatoare şi vindecăm lipsa de speranţă prin pasiune. Activitatea noastră este dedicată acelor domenii medicale în care putem face cea mai mare diferenţă: oncologie, neuroştiinţe, imunologie, boli infecţioase şi vaccinuri, boli cardiovasculare şi de metabolism şi hipertensiune pulmonară. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.janssen.com. Urmăriţi-ne şi pe @JanssenGlobal.
Despre Centrul de Inovație și e-Health al UMFCD
CieH este o structură din cadrul UMF Carol Davila din București care are rolul de a susține dezvoltarea aptitudinilor și competențelor studenților si medicilor în activitățile de inovare și sănătate digitală, în vederea creșterii competitivitații și adaptării la digitalizarea sistemelor de educație și sănătate. CieH vizează dezvoltarea soluțiilor digitale și inovative pentru sectorul medical, pentru a deservi toți actorii implicați în domeniul sănătății.CieH susține transferul tehnologic al soluțiilor viabile, cât și valorificarea și diseminare a rezultatelor acestora. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi cieh.umfcd.ro. Urmăriţi-ne şi pe @CieHUMFCD.
Precauții cu privire la declarațiile anticipative
Aceast comunicat de presă conține „declarații anticipative”, așa cum sunt definite în Legea privind reforma în privința litigiilor privind valorile mobiliare din 1995 privind dezvoltarea potențialelor scheme de prevenire și tratament pentru COVID-19. Cititorul este avertizat să nu se bazeze pe aceste declarații anticipative. Aceste declarații se bazează pe așteptările actuale cu privire la evenimentele viitoare. Dacă presupunerile de bază se dovedesc inexacte și dacă riscurile cunoscute sau necunoscute sau incertitudinile se materializează, rezultatele reale ar putea varia semnificativ de la așteptările și proiecțiile Janssen, parte a grupului de Companii Farmaceutice și/ sau Johnson & Johnson. Riscurile și incertitudinile includ, dar nu sunt limitate la: provocări și incertitudini inerente cercetării și dezvoltării produselor, inclusiv incertitudinea succesului clinic și obținerea aprobărilor de reglementare; incertitudinea succesului comercial; dificultăți de producție și întârzieri; concurență, inclusiv dezvoltări tehnologice, produse noi și brevete obținute de competitori; provocări referitoare la brevete; și tendințele de reducere a costurilor pentru îngrijirea sănătății. O listă suplimentară și descrieri ale acestor riscuri, incertitudini și alți factori pot fi găsite în Raportul Anual al Johnson & Johnson privind formularul 10-K pentru anul fiscal încheiat pe 29 decembrie 2019, inclusiv în secțiunile „Notă de precauție cu privire la declarațiile anticipative.” Și „ Punctul 1A. Factorii de Risc,” și în cel mai recent Raport Trimestrial al companiei depus în baza Formularul 10-Q și înregistrările ulterioare ale companiei la Securities and Exchange Commission. Copii ale acestor depuneri sunt disponibile online la www.sec.gov, www.jnj.com sau la cerere de la Johnson & Johnson. Niciuna dintre Companiile Farmaceutice Janssen sau Johnson & Johnson nu se angajează să actualizeze nicio declarație anticipativă ca urmare a unor noi informații sau evenimente viitoare sau dezvoltări.